Nici că s-a instalat bine toamna şi (deja) mă apasă gândurile. Când vremea e posomorâtă, altfel îţi „curg” ideile, alta ţi-e viziunea asupra unei fericiri… asociezi frigul cu durere, nelăsând loc pentru a putea fi fericit (barem de vreme, nu?). Oricât de bine te-ai îmbrăca, tot simţi frigul, la fel şi cu noi, simţim durerea orice am face, nu ne acoperă niciun lucru acele dureri care stau acolo şi te rănesc. Vezi frunzele copacilor picând, lăsând copacii goi…asemeni unui om trist căruia ii s-au dus toate visele şi speranţele. În fond, fără fericire sufletească suntem sărăci în bogăţiile sufleteşti precum copacii fără frunze. Culoarea brun-arămiu o poţi asocia cu rugina de pe maşină.

V-am mai rupt o bucăţică din mine şi am relatat-o. Mulţumesc, cititorule🙂