Îmi aduc aminte de vremurile copilăriei, sunt presărate majoritatea cu fericire, lipsuri (financiare)… dar niciodată n-am dus lipsă de afectivitate şi atenţia mamei, ne-a fost mie şi fratelui meu, atât o mamă excepţională cât şi un tată. Într-o dimineaţă, aveam ca de obicei…apă în casă (ne inunda mereu cel de la etaj) iar mama îl pregătea pe andrei pentru grădiniţă iar el zicând in acel moment: „Mami, vom trăi ca peştişorii?”, evident, mama s-a întristat şi lacrimile au început să-i curgă… Andrei completând cu „Mami, când voi creşte mare, o să umplu camera cu pâine”. Am fost 2 copii energici, bătăuşi (noi între noi)… mereu o supăram pe mama şi săraca, ne ierta mereu greşelile… se chinuia să ne poată oferi tot ceea ce-i mai bun, mereu. Era şi va fi mereu o mamă luptătoare şi iubitoare. Îmi amintesc cu bucurie de ea… şi, chiar dacă nu aveam posibilităţile materiale, am ajuns la concluzia (după ce am avut mâncare şi alte cele necesare) că nu acelea ne umple nouă sufletul, ce afecţiunea…înţelegerea şi iubirea. Când eram mici, am judecat-o pe mama (probabil) că avem atâtea neajunsuri… dar în final, sunt fericit că ne-a oferit toată dragostea sa, înţelegere şi sprijinul de care mereu aveam nevoie. Îi voi fi veşnic recunoscător. Mereu ne-a respectat alegerile, indiferent de opţiuni, ne-a sprijinit şi susţinut moral. Mamă, ţie-ţi mulţumim că suntem oamenii din ziua de astăzi.

Semnat: unul din copilaşii tăi🙂