Unii înţeleg respectul ca pe ceva milităreşte „Să trăiţi, şefu’ !”, „Pe loc repaus!”; alţii o văd ca pe-o formă de obligativitate din cauza funcţiei (şef-subaltern) [adaptat la relaţie]… alţii ca pe-o formă de superioritate… dar oare respectul nu înseamnă să nu cauzăm sau să-l punem în situaţii stânjenitoare/dureroase/penibile pe aproapele nostru? să gândim înainte să emitem anumite judecăţi şi/sau vorbe ? Respectul s-ar mai defini şi prin faptul că, dacă cineva-ţi face ţie pe plac, face mici/mari compromisuri…să ştii/să îţi doreşti a-i returna favorurile prin mici plăceri care ştii că l-ar/ar face(-o) fericit(ă). Să-i respecţi sentimentele, hobby-urile, ideile…să-i fi alături la greu, să-i arăţi că ţii şi că contează… să nu-l/nu-o faci să se simtă mică… să nu-i le denaturezi toate, că aşa simţi tu de cuviinţă că îi cel mai bine… nu?